About

La începutul anilor ’90 în Republica Moldova apar primele licee. Printre acestea se numără şi Liceul Teoretic ”B.P.-Hasdeu” din oraşul Drochia. Deschiderea primului liceu la Dochia se datorează unui grup de oameni curajoși, adevărați patrioţi ai neamului, care au depus eforturi considerabile pentru realizarea acestei idei . Apariţia liceului se datorează Dlui Marin Guivan, profesor de istorie şi literatură română, în acea perioadă (1991) şi vice-preşedinte al Comitetului Executiv Raional Drochia.

Liceul a trecut printr-o sumedenie de dificultăți, în prim rând nu existau manuale și programe pentru liceu, astfel cadrele didactice au fost nevoite să-și elaboreze singuri curriculum materiei de studii. De mare importanță la acest capitol a fost colaborarea cu liceele din Botoșani, Dorohoi, Iaşi, care au contribuit și cu donații de lectură necesară. Prin intermediul acestor colaborări și profesorilor ce luptau pentru viitorul liceului, această instituție și-a dus faima departe de hotarele orașului Drochia. Și precum Hasdeu i-a spus fiicei sale că deviza familie este onoare, patrie și știință astfel și cei ce sunt hasdeeni trăiesc cu aceste cuvinte-n suflet. Instituția Publică Liceul Teoretic B.P.- Hasdeu este o familie în care fiecare membru contribuie la dezvoltarea și creșterea ta. Acesta este locul unde predomină înțelegerea, pacea, iubirea și respectul reciproc.